Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc și-a dat demisia din Parlament, după ce numele său apare în două dosare, fiind acuzat de trafic de influență.
„Nu mă răzgândesc, ca să știți. Sunt la dispoziția procurorilor. Nu am vorbit cu absolut nimeni, este propria mea decizie. Fiecare își face viața cum crede. Dacă vă uitați atent pe discuții, sunt discuții pe care le faci la cafea”, a declarat Hrebenciuc, aflat la Parlament.
Întrebat dacă intenționează să demisioneze și din PSD, Hrebenciuc a precizat că nu va face acest lucru.
În plus, Viorel Hrebenciuc a anunțat că va reveni în Legislativ în 2016.
Liderul PSD este implicat în două dosare, unul referitor la retrocedările ilegale ale unor terenuri, dosar în care apare alături de deputatul PSD Ioan Adam și de senatorul PSD Ilie Sârbu, iar cel de-al doilea face referire la promisiunea față de purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Șova, că-l va ajuta să preia conducerea partidului în schimbul unei legi privind amnistia și grațierea.
În ambele cazuri, Viorel Hrebenciuc este acuzat de trafic de influență.